Plante si ceaiuri

    Aliata diabeticilor - ciumareaua
Ciumăreaua este o plantă sălbatică ce s-a utilizat în Europa, în Evul Mediu, pentru tratarea ciumei bubonice ce a omorât milioane de oameni. A fost adusă în Europa din Asia, dar acum poate fi găsită în toate zonele unde clima e temperată, iar solul umed şi nisipos.
Combate rezistenţa la insulină. Substanţele active din plantă sunt galegină (compus cu efect antidiabetic), tanin şi crom. Mai multe studii au arătat că ciumăreaua reduce nivelul zahărului din sânge, adică scade glicemia.
Încă din Evul Mediu, ciumăreaua era cunoscută pentru faptul că ameliora simptomele diabetului.
 Analize moderne au arătat că planta conţine elemente similare guanidinei, o substanţă ce duce la scăderea nivelului de zahăr din sânge, prin mecanisme de combatere a rezistenţei la insulină.
Mod de administrare- Pentru diabet: ceaiul de ciumărea se prepară dintr-o linguriţă cu frunze uscate, peste care se toarnă o cană cu apă fierbinte. Vasul se lasă acoperit timp de un sfert de oră, după care lichidul se strecoară şi se consumă. Bolnavilor de diabet li se recomandă câte trei-patru căni pe zi.
 Atenţie însă! Întrebaţi medicul înainte să începeţi un asemenea tratament.

  Salvia este o plantă originară din regiunea mediteraneană și de aici s-a extins în întreaga Europă centrală și Asia. Salvia este o plantă minunată, ce crește până la 80 cm înălțime și este de menționat faptul că este o plantă perenă. O scurtă descriere a salviei ar suna în felul următor – această plantă are frunzele ovale, acoperite de perișori, de culoare verzuie, care cresc în mlădițe lemnoase, iar florile sunt de culoarea cerului, bleu deschis sau a cerului la amurg, un violet minunat.
Salvia sporește receptivitatea organismului uman la insulină. Ceaiul are un efect benefic și asupra ficatului bolnav, înlătură balonările,   are acțiune depurativă.
Din frunze se prepara un ceai avand proprietatea de a scadea zaharul din sange la bolnavii de diabet.

 Ceai din teci de Fasole, frunze de Afin, rădăcină de Păpădie, frunze de Dud, Salvie.
 Plantele se râşnesc pulbere într-o râşniţă electrică, se amestecă în proporţii egale; din amestec se pun 3 linguri pline în 1 litru de apă plată (sau de izvor), se lasă la macerat la temperatura camerei aproximativ 7 ore (peste noapte), iar dimineaţa se strecoară şi se beau 3 căni pe zi între mese, cu înghiţituri mici, neîndulcit. Principiile active din frunzele de Afin au rol hipoglicemiant, tecile de Fasole sunt un fel de „insulină vegetală”, rădăcina de Păpădie stimulează pancreasul şi favorizează producerea de insulină, frunzele de Dud au acţiune hipoglicemiantă, iar Salvia sporeşte foarte mult receptivitatea (cu până la 2-3 ori) organismului la insulină.

   Afinul este cea mai studiată dintre  plantele cu efect hipoglicemiant. In fitoterapie sunt recomandate atăt frunzele, căt şi fructele de afin uscate sau proaspete. Afinele şi ceaiul din frunze de afin sunt numite "insulină vegetală", de aceea nu ar trebui să lipsească din regimul alimentar al persoanelor care suferă de diabet zaharat de tip II.
Pentru menţinerea in limite normale a glicemiei, frunzele de afin pot fi asociate cu teci de fasole şi frunze de dud.
Un consum regulat de afine poate avea un impact real în ceea ce priveşte scăderea greutăţii corporale şi masei ficatului.
Procesul de mărire a ficatului este strâns legat de obezitate şi de rezistenţa la insulină .
Din amestectul de plante se pregăteşte o infuzie, care se bea neindulcită, in doze de căte o cană inainte de masă.

 Ceaiul din teci de fasole -Din tecile de fasole se poate obţine un ceai cu efecte incredibile asupra organismului. Se recomanda persoanelor care sufera de diabet  dar si in afectiuni cronice ale rinichilor si cailor urinare.
Ceaiul din teci este un diuretic excelent deoarece reduce cantitatea de zahar din sange, curata organismul de toxine si, mai ales, igienizeaza rinichii si caile urinare.
Materia primă se culege când fasolea (cu pastai albe) este încă verde şi se foloseşte mărunţită, după ce se usucă bine.

Ceaiul din frunze de nuc

- frunzele contin tanin, uleiuri volatile, principii amare, flavonoide, vitamina C si sunt bogate in iod, esential pentru organism, care contribuie la prevenirea bolilor glandei tiroide.
Frunzele de nuc au proprietãţi antiinflamatoare, antiseptice, astringente, antidiabetice şi tonice-amare şi are efecte hipotensive, antisudorifice şi cicatrizante.
În tratamentul diabetului zaharat se poate folosi ca mijloc adjuvant infuzia.
Infuzia se preparã din 1 lingurã de frunze la 1 canã cu apã şi se beau 2-3 cãni pe zi.
Este un excelent antidiabetic, cu scaderea accentuata a glicemiei.
Se administrează cu prudenţă în caz de hipertiroidie, colon iritabil, gastrită acidă.
Frunzele se culeg pana in sarbatoarea Sanzienelor, adica pana pe la jumatatea lunii iunie. 


Radacina de brusture reduce absorbtia intestinala de colesterol si a lipidelor. Actiunea hipoglicemianta, se datoreste continutului foarte ridicat in inulina, priveaza pacientul de gustul dulce, care nu se resoarbe in organism. Reduce absorbtia glucozei in organism.
  - Decoct rapid pentru diabetici: se amesteca in parti egale teci de fasole cu frunze de dud si radacina de brusture maruntite bine.
  Se ia 1 lingura din aceste plante care se adauga la 250 ml apa si se fierbe timp de 5 minute. Se consuma 2 – 3 cani pe zi.
   - Tinctura: 50 de grame radacina proaspata se adauga la 250 ml alcool de 60 - 70°. Se acopere pentru 15 zile tinandu-se la temperatura camerei. Se administreaza 1 lingurita diluata in 100 ml apa de 2-3 ori pe zi.
   Radacina se recolteaza in toamna primului an de crestere sau in al doilea an de vegetatie, primavara. Se vor folosi radacinile despicate in 4 si uscate.








 Frunzele de dud negru, un remediu natural în diabetul zaharat. Frunzele tinere, fără peţiol, se recoltează în lunile mai-iunie. 
  Frunzele au efecte antidiabetice, antidiareice, astringente, hipoglicemiante.
  Fructele coapte au proprietăţi diuretice, laxative, depurative, antiscorbutice alcalinizante, sudorifice, tonice, răcoritoare.
  Infuzie din frunze (una-două linguri frunza uscate şi mărunţite la 250 ml de apă clocotită), se consumaă, fără îndulcire, după mesele principale sau câte o lingură la intervale de o oră, pentru scăderea glicemiei la diabetici, precum şi în cazurile de diaree, enterite, ulcer gastric şi duodenal, contra viermilor intestinali;

Niciun comentariu: